Diabetul de sarcina sau diabetul gestational

diabetul_de_sarcina_sau_diabetul_gestational.jpg

Diabetul gestational sau diabetul de sarcina se defineste ca fiind orice tulburare a tolerantei la glucoza, indiferent de tipul si de severitatea acesteia, aparuta sau pusa in evidenta pentru prima data in timpul sarcinii.

Evolutie

     Diabetul de sarcina – apare si se manifesta pe perioada sarcinii. La finalul sarcinii, valorile glicemiei tind sa se normalizeze. Necesita monitorizare diabetologica, endocrinologica dupa sarcina. Remisia este uneori de lunga durata, dar exista si cazuri in care reapar rapid valori mari ale glicemiei si este necesara introducerea insulinei.

 

     Este recomandata prezentarea la medicul diabetolog, endocrinolog si ginecolog, in vederea luarii in evidenta si monitorizarii, mai ales in perspectiva unei noi sarcini.

 

     Initierea tratamentului in diabetul gestational este esentiala, in special, in vederea prevenirii complicatiilor secundare prezentei DG – ex.de la hipoglicemia tranzitorie la nastere fat macrozom, insuficienta cardiaca, insuficienta pluriorganica prin organomegalie, deces intra-uterin,etc.

 

Etiologie

     In timpul sarcinii se secreta o serie de hormoni (in special de catre placenta) care inhiba secretia de insulina. Insulina este singurul hormon hipoglicemiant (care scade glicemia) din organismul uman.

 

     Initial, doza de insulina eliberata de pancreas este crescuta pentru a face fata nevoilor metabolismului de sarcina. Blocarea insulinei de catre diversi hormoni (in special de hormoni hiperglicemianti) duce la insulino-rezistenta din partea organismului.

 

Populatia la risc

     Nu toate femeile insarcinate aflate la risc (un parinte diabetic sau ambii parinti diabetici, dislipidemie, HTA) vor face diabet gestational si nu toti fetii provenind de la mame aflate la risc intrafamilial, vor avea probleme din aceasta cauza. Exista o serie de criterii care plaseaza femeile insarcinate in categoria cu risc crescut sau scazut de diabet gestational.

 

Persoane cu risc crescut de a face diabet de sarcina:

gravide obeze, dislipidemia severa

     Obezitatea – este un factor global independent de risc pentru o serie de alte boli, mai ales cardiovasculare. Pastrarea unei greutati optime pe durata sarcinii pare un tel greu de atins, insa nu este imposibila, cu conditia abordarii unei diete personalizate corecte, a miscarii zilnice, a gandirii pozitive.

 

Eliminarea grasimilor nesanatoase, de tip animal, fast-food, a sosurilor, prajelilor, rantas-urilor, carne rosie, organe, E-uri, edulcoranti foarte dulci, puternic colorati etc.

 

Consumul regulat de peste, lactate, branzeturi, legume, fructe, apa, vor genera o dieta sanatoasa, care va reduce riscul producerii unor evenimete nedorite pe parcursul celor 9 luni de sarcina.

 

–> Citeste articolul: Ce mancam in timpul sarcinii?

 

– istoric de diabet gestational la sarcinile anterioare

     Mamicile diagnosticate cu diabet gestational prezinta un risc crescut de a dezvolta boala in sarcinile urmatoare. Studiile au aratat ca acestea au sanse mai mari de a dezvolta diabet de tip 2 la mai putin de 5 ani de la ultima nastere.

 

– nașterea de feți macrosomi

     Feti macrozomi = bebelusi cu greutate crescuta (peste 3700g). In lipsa insulinei ca hormon hipoglicemiant, bebelusul va creste in burtica mamei intr-un mediu hiperglicemiant, care va stimula cresterea in greutate a organismului sau, prin dezvoltarea unor celule incarcate de grasime.

 

– gravide cu glicozurie persistenta (glucoza prezenta in urina)

– istoric familial de diabet zaharat tip 2:

     ex. Daca ambii parinti au DZ tip II, de tip insulinoindependent, un procent de 75% pot face DZ. In familiile in care un singur parinte are DZ tip II, aproximativ 15% dintre copii pot dezvolta DZ.

 

     In familiile in care ambii parinti au DZ tip I, copilul are riscul de a dezvolta DZ in procent de aprox 30% (prof. univ. Maria Mota – ”Ghid practic de DZ”)

 

Caracteristici care imprima risc scazut de diabet gestational:

– Varsta sub 25 de ani

– Gravida Normoponderala (greutate normala, BMI/ indice de masa corporal normal)

– Fara diabet in familie (rude gr I) 

– Fara antecedente de tulburari de glicoreglare

– Fara antecedente obstetricale relevante de feti macrozomi

– Nu aparțin unui grup etnic cu prevalența crescuta a diabetului (afro-americani, hispanici, asiatico-americani, nativi americani, populație din insulele Pacificului)

 

Diagnostic

     Diabetul gestational sau diabetul de sarcina poate sa apara in timpul sarcinii, cel mai frecvent intre saptamana 24 si 28.

 

     Diagnosticul se pune pe: manifestari clinice (simptome precum setea intensa + diureza abundenta (urinare deasa si multa) + agitatie + foame…) + glicemie (>120mg a jeun = pe nemancate) + glicozurie (glucoza in urina).

 

     Valori de glicemie crescute fata de valoarea fiziologica (Valoarea normala-80-100mg% pentru glicemia a jeun), impun obligatoriu efectuarea unui test special=  Testul de Toleranta Orala la Glucoza (pe scurt: TTGO).

 

     TTGO presupune administrarea a 75 de grame de glucoza, oral (dimineata pe nemancate), iar apoi determinarea glicemiei (nivelul de glucoza din sange) la diferite intervale orare: dupa 30 minute, la o ora dupa aceasta si la doua ore.

 

Criterii de diagnostic: este suficient ca una din cele 3 valori la TTGO sa fie atinsa:

– glicemie a jeun > 92 mg/dl

– glicemie la 1h > 180 mg/dl

– glicemie la 2h > 153 mg/dl

 

 

Atitudinea corecta

1. Prezentarea la medicul de familie preconceptional – consultatia prenatala, consiliere genetica,  consiliere pentru factori de risc.

 

2. Depistarea precoce a sarcinii, astfel incat atat pentru mama si mai apoi pentru fat sa poata fi salvati (Atentie la mame minore si mame varsnice>45 ani) – consult obstetrical cel mai tarziu in saptamana a 6-a de sarcina (mare atentie la gravida supraponderala si HTA!).

 

3. Efectuarea analizelor (examene paraclinice) corespunzatoare varstei de sarcina si a riscurilor cu care se confrunta gravida.

 

4. Consultul medical la medicul de familie

– lunar din momentul preluarii ca si gravida,

– 1 data/luna, lunar, intre luna 3- 7

– de 2 ori/luna intre la 7a  si luna a 9 a.

 

     In functie de problemele aparute in timpul sarcinii, se solicita consult interdisciplinar: la medicul diabetolog – supraveghere lunara, endocrinolog, gastroenterolog, cardiolog, oftalmolog, etc.

 

Concluzii

     Este recomandata determinarea glicemiei la gravida trimestrial si in caz de nevoie (glicemie>120 a jeun) se recomanda efectuarea TTGO.

 

     Consilierea gravidei pentru un stil de viata sanatos: o dieta/alimentatie echilibrata in principii alimentare: proteine/lipide/glucide/lichide, mentinerea unei greutati optime, miscare in aer liber, armonie, liniste interioara.

 

     Consilierea gravidei pentru preventie, nastere naturala, alimentatie naturala a bebelusului, minim 1 an (sau chiar 2 acolo unde este posibil).

 

     Atentie! La mama care alapteaza se vor suplimenta hidrocarbonati in functie de recomandarile mediului curant.

     Se recomanda consilierea atenta a gravidei si lauzei! 

Dr. Valeria Herdea

Dr. Herdea Valeria lucreaza ca medic primar de medicina generala, medicina de familie cu profil pediatrie, in sector 3, Bucuresti.


Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *


The reCAPTCHA verification period has expired. Please reload the page.


Generic selectors
Exact matches only
Search in title
Search in content
Post Type Selectors